Câinele stă lângă masă. Pe masă se află ceva ce știe foarte bine că nu are voie să atingă. Se uită la obiect. Se uită la tine. Se uită din nou la obiect.
Și atunci începe dialogul interior al proprietarului:
„Aha! Știe. ȘTIE că n-are voie!”
Câteva secunde mai târziu, câinele întinde botul spre sandviș.
Tu: „NU!”
Câinele se oprește și se uită la tine cu cea mai nevinovată față din lume.
„Vezi? Știe că a făcut ceva rău!”
Ei bine... lucrurile sunt ceva mai complicate.
Faptul că un câine se uită fix la tine înainte să facă ceva ce noi considerăm interzis nu înseamnă automat că își spune în minte: „Știu că regula spune că nu am voie să iau sandvișul, dar voi încălca regula.”
Cel mai probabil, câinele face ceva mult mai simplu și, într-un fel, mult mai interesant:
verifică ce se întâmplă dacă face acel lucru.
De ce câinele se uită fix la tine?
Pentru că tu faci parte din ecuație.
Câinii sunt foarte atenți la comportamentul oamenilor. Ne urmăresc mișcările, vocea, postura și reacțiile și pot învăța rapid ce consecințe urmează anumitor acțiuni.
Așa că atunci când câinele se apropie de ceva tentant și se uită la tine, este posibil să nu caute o aprobare morală.
Poate să verifice pur și simplu:
„Pot să fac asta?”
sau, și mai concret:
„Ce face omul dacă fac asta?”
Iar asta este o diferență importantă.
Câinele nu are nevoie să „știe că face rău” ca să învețe o regulă
Să luăm un exemplu foarte simplu.
Câinele fură o șosetă.
O ia.
Tu îl vezi.
Îl strigi.
El vine spre tine.
Îi iei șoseta.
După câteva astfel de episoade, câinele poate învăța o asociere foarte clară:
șosetă → omul vine → pierd șoseta.
Nu este nevoie ca animalul să formuleze o regulă abstractă de tipul:
„Furtul de șosete este interzis în această casă.”
El poate învăța foarte bine relația dintre comportament și consecințele lui.
Iar această capacitate de a observa și anticipa consecințele este exact motivul pentru care comportamentul câinelui poate părea uneori aproape comic de „uman”.
Atunci de ce se uită la tine înainte să facă ceva?
Pentru că te-a învățat și pe tine.
Da, da. 😄
Noi avem impresia că doar noi ne dresăm câinii.
În realitate, și câinii ne dresează pe noi.
Dacă de fiecare dată când câinele se apropie de masa din bucătărie tu spui:
„Nu!”
și te ridici imediat, câinele învață foarte repede că acel comportament al tău este relevant.
Poate ajunge să te privească înainte de a continua.
De ce?
Pentru că reacția ta îi oferă informații.
Dacă nu reacționezi, poate continua.
Dacă te ridici, poate abandona obiectul.
Dacă îl chemi, vine.
Dacă îl urmărești, începe jocul.
Din punctul lui de vedere, este foarte util să știe ce urmează.
„Dar se uită la mine exact înainte să facă prostia!”
Da.
Și tocmai aici este partea care ne păcălește.
Imaginează-ți că ai un câine care adoră să fure șervețele de pe măsuța din sufragerie.
Se apropie.
Se uită la șervețel.
Se uită la tine.
Tu te uiți la el.
El se uită la tine.
Tu: „Nici să nu te gândești.”
El: se uită din nou la șervețel.
Acest schimb de priviri poate părea o conversație morală extraordinar de sofisticată.
Dar este posibil să fie, de fapt, o formă de monitorizare a reacției tale.
Câinele știe din experiență că tu contezi în această situație.
Asta nu înseamnă neapărat că înțelege conceptul uman de „interzis”.
Și atunci ce este „fața de vinovat”?
Aici ajungem la una dintre cele mai iubite teorii ale proprietarilor de câini.
Câinele a făcut ceva.
Tu găsești dovada.
Îl privești.
El:
- coboară capul;
- evită privirea;
- își lasă urechile în spate;
- își ține corpul mai jos;
- poate linge buzele;
- se retrage.
„Uită-te la el! Știe exact ce a făcut!”
Numai că acele comportamente nu sunt o dovadă că animalul experimentează vinovăția în sensul uman al cuvântului.
Ele pot apărea ca răspuns la reacția omului.
Câinele poate învăța că anumite expresii faciale, tonul vocii, postura sau apropierea proprietarului preced o experiență neplăcută.
Și atunci corpul lui răspunde.
Nu este nevoie să știe că a încălcat o regulă morală.
Poate să știe pur și simplu:
„Când omul ăsta arată așa, e mai bine să fiu precaut.”
Un experiment foarte simplu
Imaginează-ți că vii acasă și găsești o pernă distrusă.
Câinele este în cameră.
Te uiți la el și spui:
„Ce-ai făcut?!?”
Câinele se retrage, își pleacă urechile și te privește cu ochii mari.
Acum imaginează-ți că intri în aceeași cameră și spui vesel:
„Bună, băiete!”
Câinele vine spre tine, dă din coadă și se comportă normal.
Obiectul distrus este același.
Câinele este același.
Dar reacția ta este diferită.
Asta ne spune ceva foarte important despre comportamentul câinelui:
contextul social contează enorm.
Dar dacă îl prind exact în momentul în care face?
Aici lucrurile se schimbă.
Dacă îl surprinzi chiar când întinde botul spre mâncare și spui „nu”, iar el se oprește, poate învăța foarte bine asocierea dintre comportamentul respectiv și consecința imediată.
De aceea, momentul în care apare consecința este foarte important în învățare.
Cu cât trece mai mult timp între comportament și reacția noastră, cu atât devine mai greu pentru câine să facă legătura pe care ne-o imaginăm noi.
Dacă găsești o oră mai târziu o pernă distrusă și îl cerți pentru ea, câinele nu primește neapărat lecția pe care crezi că i-o dai.
Primește mai degrabă informația că:
„Omul meu este supărat acum.”
Și asta este cu totul altceva.
De ce câinele pare că „știe” ce a făcut?
Pentru că este foarte bun la citirea noastră.
Câinii au o capacitate remarcabilă de a observa semnalele sociale ale oamenilor cu care trăiesc.
Știu cum arătăm când suntem veseli.
Știu cum arătăm când suntem tensionați.
Învață tonul pe care îl folosim când îi chemăm.
Învață tonul pe care îl folosim când suntem supărați.
Și, mai ales, învață ce se întâmplă după anumite reacții ale noastre.
Așa că uneori ceea ce noi interpretăm drept:
„Știe că a greșit.”
poate fi mai aproape de:
„Știe că eu am observat ceva și că reacția mea nu este una bună.”
Iar asta este deja o abilitate socială foarte interesantă.
Ce facem când câinele se uită la noi înainte să facă ceva ce nu vrem?
Ideal, nu intrăm într-un duel psihologic. 😄
Dacă vezi că se uită la tine înainte să ia ceva, ai primit de fapt o oportunitate excelentă.
Poți să-i oferi o alternativă.
De exemplu:
Câinele se uită la tine, apoi la pantof.
În loc de:
„NU! LASĂ PANTOFUL!”
poți să îl chemi și să îi oferi o jucărie potrivită.
Dacă vine spre tine și lasă pantoful, comportamentul dorit poate fi recompensat.
În timp, câinele poate învăța:
pantoful nu îmi aduce mare lucru → jucăria îmi aduce lucruri bune.
Și asta este mult mai util decât să încercăm să îl convingem că pantoful este „rău”.
Iar dacă deja a făcut „prostia”?
Depinde foarte mult de ce s-a întâmplat.
Dar regula generală este simplă:
mai puțină dramă, mai multă prevenție și învățare.
Dacă fură constant mâncare de pe masă, nu este suficient să îi explicăm de 27 de ori că nu are voie.
Poate fi mult mai eficient să:
- nu lăsăm mâncarea la îndemână;
- îi oferim comportamente alternative;
- recompensăm comportamentul dorit;
- gestionăm mediul;
- învățăm câinele ce vrem să facă, nu doar ce nu vrem să facă.
Are nevoie să înțeleagă, prin învățare, și „DA, asta vreau de la tine”.
Și totuși... uneori chiar pare că ne provoacă
Știi momentul.
Îi spui să nu urce pe canapea.
Se uită la tine.
Pune o labă.
Se uită la tine.
Mai pune una.
Se urcă.
Și tu ai impresia că ai asistat la cea mai obraznică negociere din istoria omenirii.
Dar, din perspectiva câinelui, poate fi ceva mult mai simplu:
„Ce se întâmplă dacă pun laba aici?”
Apoi se uită la tine.
„Aha. Acum omul se ridică.”
Data viitoare va avea deja informația.
Dacă, în schimb, uneori îl lași pe canapea și alteori îl dai jos, situația devine mai complicată.
Câinele nu este neapărat „confuz moral”.
Pur și simplu primește informații inconsistente.
Iar comportamentele care sunt recompensate din când în când pot deveni surprinzător de persistente.
Câinele nu este „vinovat”. Dar este foarte bun la a învăța.
Asta este poate cea mai bună concluzie.
Când câinele se uită fix la tine înainte să facă ceva ce nu îți dorești, nu trebuie să alegem între:
„Nu înțelege absolut nimic.”
și
„Știe perfect că face o prostie.”
Realitatea este mult mai interesantă.
Câinele observă.
Învață.
Anticipează.
Face asocieri.
Îți urmărește reacțiile.
Și își ajustează comportamentul în funcție de experiențele anterioare.
Așa că data viitoare când îl vezi uitându-se la tine înainte să întindă botul spre ceva interzis, poate că nu este nevoie să-i citești gândurile.
Privește-l ca pe un mic cercetător.
„Ce se întâmplă dacă fac asta?”
Iar dacă tu îi răspunzi consecvent și îi arăți ce comportament vrei în schimb, câinele va învăța.
Poate nu pentru că a înțeles codul moral al casei.
Ci pentru că a înțeles ceva mult mai util:
ce comportament funcționează în lumea lui. 🐶
Dacă vrei să citești despre alt comportament amuzant la prima vedere, poți citi aici despre ”De ce își aleargă câinii coada?”
Pentru a ușura interacțiunile dintre tine și câinele tău, recompensele alimentare sunt parte integrantă a ecuației. Avem mai jos 2 recomandări pentru recompense pentru ca tu să poți întări comportamentul dorit:
-
- ADVANCE SNACK – snack-uri funcționale, pentru toate sensibilitățile sau nevoile nutriționale ale câinelui tău ( da, avem chiar și pentru câinii care se află în proces de pierdere în greutate!)
- PERFECT SNACK – snack-uri naturale, din carne, pline de gust și fără zahăr sau gluten.